AsistenĊ£a pentru dezvoltare a Uniunii Europene

Published: 19 November 2010

Ştim cu toţii că una din cele mai mari probleme în Africa şi Asia este sărăcia extremă, dar se pare că şi în Europa acest fenomen are o prezenţă semnificativă, pentru că mai mult de 80 de milioane de europeni încă nu beneficiază de un trai decent. Pentru Uniunea Europeană sărăcia reprezintă o problemă prioritară în acest an, Comisia Europeană declarând  2010 Anul european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale. Este momentul cel mai potrivit pentru a aborda acest subiect, pentru a evalua ce a fost făcut, pentru a concepe noi soluţii şi a identifica actorii care ar trebui să le implementeze. Este momentul să ne gândim ce poate face Europa pentru noi şi ce putem face noi pentru Europa.

Nu cred că este necesar acum să dăm o definitie a sărăciei. Chiar dacă fiecare percepe fenomenul diferit, cu toţii ştim ce este  Din nefericire, sărăcia este strâns legată de multe alte probleme: lipsa educaţiei, apariţia unor boli, accesul îngreunat la servicii, etc. Asta e ceea ce face problema şi mai importantă. În plus, este una din provocările care au fost întotdeauna greu de gestionat, din cauza efectului de perpetuare. Pare aproape imposibil să construim o lume echitabilă ştiind că doar 2% din populaţia globului deţine 90% din resurse, dar acum cooperarea pentru dezvoltare pare a fi soluţia pe care o aşteaptă de mult timp cei mai săraci.

 Uniunea Europeană se ridică la nivelul aşteptărilor pe plan extern. Chiar dacă politica ei externă este departe de a fi coerentă, statele membre oferă cel mai mare volum de asistenţă pentru dezvoltare – mai mult de 56% din totalul livrat de statele industrializate. Prin asistenţă, UE încearcă să ofere celor mai puţin dezvoltate zone ale lumii capacitatea de a-şi susţine  gestionarea resurselor în vederea progresului.[1]  Mai mult, prin politicile sale pentru protecţia mediului şi liberalizarea comerţului, UE contribuie foarte mult la avansarea unor ţări extrem de sărace din emisfera sudica spre statutul de ţări dezvoltate.

În interiorul organizaţiei, Tratatul de la Lisabona prevede ca fiecare stat să lupte împotriva sărăciei la nivel naţional, dar pentru ţările membre asistenţa financiară din partea Uniunii este binevenită.[2] În acest an, Comisia Europeană a distribuit fonduri pentru fiecare din membri săi.[3] Majoritatea statelor care au beneficiat de aceste fonduri le-au folosit pentru a organiza dezbateri, seminarii, conferinţe, ceremonii şi campanii. Informarea asupra problemei este, evident, o componentă necesară în rezolvarea acesteia, dar nu suficientă. Dintotdeauna, instrumentele pentru combaterea saraciei nu au fost cele mai potrivite, dar este revoltător faptul că toate fondurile au fost folosite pentru organizarea de evenimente de pe urma cărora cei săraci nu beneficiază direct.

Nu ar trebui Uniunea Europeană să stabilească cum anume să fie utilizate fondurile pe care le alocă? Cert este că fiecare stat membru are propriile priorităţi în lupta împotriva sărăciei: copii, bătrânii, minorităţile naţionale, etc.  O strategie eficientă care să dea libertate ţărilor să rezolve problemele în funcţie de priorităţi şi în acelaşi timp să permită Uniunii să monitorizeze evoluţia progresului ar fi bine primită. În plus, ar fi de dorit ca o protecţie socială eficientă să fie concepută cât mai curând, ştiind că reforma sistemului de pensii avută în vedere de state va afecta bătrânii iar minorităţile naţionale se confruntă cu politici discriminatorii şi cu dificultăţi de integrare. Cu ajutorul statelor dezvoltate din nord, care deja şi-au creat sisteme eficiente pentru eradicarea sărăciei, şi cele mai puţin dezvoltate membre ale Uniunii ar putea reuşi. Instituţiile Uniunii Europene ar trebui să intervină pentru a îmbunătăţi cooperarea între membrii săi. Până atunci, organizaţia rămâne un partener important al celor mai fragile state pe drumul acestora spre dezvoltare.

Se poate ca toate criticile aduse politicilor interne ale Uniunii să fie exagerate, iar cooperarea bună pe plan intern să fie pusă în umbră de cooperarea pentru dezvoltare  desfăşurată cu succes pe plan extern. În orice caz, în contextul provocărilor generate de o criză economică într-o lume interconectată şi interdependentă, dezvoltarea comună este posibilă doar ca rezultat al colaborării, atât interne cât şi externe. Nu există loc pentru egoism, singura soluţie eficientă e solidaritatea.

Bibliografie:

Comisia Europeana, DG Comunicare, Uniunea Europeană în lume,  ec.europa.eu/publications, accesat la data de 20/10/2010

European Comission –Employment, Social Affairs and Equal Opportunities – European Year,  www.2010againstpoverty.eu/about, accesat la data de 9/10/2010

Lisbon Treaty,  europa.eu/lisbon_treaty/index_en.htm, accesat la data de 20/10/2010



[1]Comisia Europeana, DG Comunicare, Uniunea Europeană în lume, ec.europa.eu/publications, accesat la data de 20/10/2010

[2]   Lisbon Treaty,  europa.eu/lisbon_treaty/index_en.htm, accesat la data de 20/10/2010

[3]  European Comission –Employment, Social Affairs and Equal Opportunities – European Year,  www.2010againstpoverty.eu/about, accesat la data de 9/10/2010

 

 

Comments